User Opinion: Sony Alpha 99

User Opinion: Sony Alpha 99

Despre Sony Alpha 99 s-au spus foarte multe. A fost analizat, lăudat, criticat, în funcţie de aşteptările și priceperea celor care fac review-uri. Şi din acest motiv, eu o să expun doar un user-opinion despre cea mai bună cameră foto pe care o are în acest moment Sony, şi despre două obiective, Carl Zeiss Vario-Sonnar 16-35mm f/2.8 ZA SSM şi Sony 28-75mm f/2.8 SAM. Toate trei m-au însoţit în Carcaliu, un sat cu o comunitate mare de ruşi-lipoveni, în care mi-am petrecut 6 zile din dorinţa de a realiza un fotoreportaj pe durata sărbătorii Rusaliilor. Am pornit la drum cu susţinerea Sony România, prin amabilitatea Iuliei Dragomir, Trade Marketing Manager, şi a F64, prin sprijinul acordat de Sebastian Pop, Product Manager.

După câteva tergiversări, pentru că se pare că şi ruşii lipoveni din Bucureşti sunt foarte „românizaţi”, am ajuns. Nici nu intrasem bine în sat, că a trebuit să fac primul cadru. Luând obiectivul Carl Zeiss cu doar o seară înainte, primele 5 fotografii făcute cu el l-au avut drept subiect pe dedushka Alioşa. Lucrând mult timp doar cu Sony 28-75mm f/2.8, am fost puţin surprins de rezultate, şi o să vă spun mai târziu de ce. Însă să ne întoarcem la aparat.

Cel mai bun SLT (Single Lens Translucent) al firmei japoneze nu face rabat de la inovaţii. Sistemul dual de AF, live view focus peaking, ecranul LCD rabatabil la 270 de grade (singurul de acest gen prezent pe aparatele full-frame), GPS încorporat şi capacitatea de a filma 1080p60fps sunt numai câteva dintre aceste evoluţii faţă de vechiul α 900. În plus, vizorul electronic al α 99 este Trufinder 2 OLED, găsit de asemenea în A77, NEX-7 și NEX-6. Acesta dispune de o rezoluţie de 1024×768, cu 2.4 milioane puncte, ceea ce-l face, de departe, cel mai detaliat vizor electronic existent. După cum am simţit pe pielea mea, avantajele acestui tip de viewfinder sunt, în principal, capacitatea de a previzualiza expunerea și balansul de alb. Problemele apar la lucrul în lumina scăzută, însă eu unul nu am fost deranjat de acest mic neajuns, dar alţii, care fac fotografii nocturne, ar putea prefera un vizor optic. Desigur, există şi opţiunea de focus peaking, prezentă şi la aparatele mirrorless, iar focus magnifier oferă două opţiuni, de 5.9x şi 11.7x.

Legat de sistemul SLT, trebuie spus că există beneficii indiscutabile ale designului folosit de Sony. Pierderile de lumină, aproximativ 0.5EV, comparativ cu un design convențional SLR, sunt neglijabile, de exemplu, din punctul de vedere al zgomotului de imagine, având în vedere cât de buni sunt senzorul şi procesorul de imagine ai lui α 99. Unul din punctele slabe ale SLT-urilor Sony, şi anume sistemul AF-C, vine şi el cu îmbunătăţiri sub o nouă formă, şi anume AF-D (Depth Map Assist AF). După ce Canon şi Nikon şi-au pus la punct, în urma cerinţelor fotografilor sportivi, sistemele de urmărire a subiectului, pentru Sony a fost greu să ţină pasul, dar, fără îndoială, s-a apropiat de rivalii săi.

Multe dintre caracteristicile şi tehnologia lui α 99 au fost deja în body-urile Nex, ceea ce face ca Sony să fi avut feedback şi timp pentru a le îmbunătăţi, astfel că vârful de gamă este o cameră matură. Iar eu, deţinător de Sony Nex 5N, am simţit din plin asta. Alpha 99, deşi complet alt aparat decât mirrorless-ul meu, îţi conferă o senzaţie de familiaritate în cazul în care ai mai lucrat cu Sony. Iar dacă nu, îți ia destul de puțin pentru a te obișnui cu el.

Calitatea imaginii este excelentă, atât pentru fişierele Jpeg, cât şi Raw, desigur, cu un plus pentru cel din urmă. Dar Sony este cu adevărat impresionant la nivelul zgomotului de imagine la valori ISO mari. Din testele făcute de site-uri respectate de fotografie, se pare că numai D800, cu senzorul sau de 36 de mpx,  poate reda la fel de multe detalii decât α 99, care are un senzor de doar 24 mpx. Balansul de alb, măsurarea expunerii sunt şi ele bine judecate în situaţii diferite de fotografiere, atât în ​​interior, cât și în aer liber.

Unul dintre punctele forte al lui α 99 este ssistemul de stabilizare a imaginii din senzor. Aşa că putem cumpăra ce obiective dorim, fără să ne mai batem capul cu preţurile mult mai mari ale celor cu image stabilization.

Ştiu că mulţi dintre cei cu care am vorbit despre meniurile de la Sony s-au plâns că acesta nu e intuitiv, aşa că să atacăm şi palierul acesta. α 99 oferă cinci butoane personalizabile, care, desigur, pot fi configurate, atribuindu-i fiecăruia una din cele 31 de funcţii separate. Asta, pe lângă butoanele care sunt dedicate. Practic, orice setare importantă este la îndemână. Meniul Fn şi modul Quick Navi este suficient pentru a nu bâjbâi într-un meniu pe care oricum, cei mai mulţi dintre fotografi îl învaţă în maxim 2-3 zile. Modificările vitale pentru cine îl are la ochi se pot face fără ca aparatul să coboare de acolo.

La α 99 mai surprinde greutatea sa redusă, de doar 733 de gr., el fiind mai uşor cu aproape 447 gr. decât Canon 1D Mark IV şi cu aproximativ 450g decât Nikon D4. Iar atunci când stai câteva ore cu camera în mână, se simt diferenţele. De exemplu, corpul din aliaj de magneziu, de altfel rezistent, face ca Sony, împreună cu obiectivul 28-75 mm f/2.8 să fie mai uşor decât vechiul meu Nikon D80 cu 18-70 mm montat.

Ce-mi place:    

– Fişierele jpeg de o calitate excelentă. Acestea, în cazul unor setări corecte, aproape că nu mai au nevoie de vreo editare

– Zgomotul redus la valori ISO mari

– Un sistem de expunere aproape fără greş

– Cea mai bună calitate de pe piaţă a unui viewfinder electronic

– Ecran LCD rabatabil 270 de grade (singurul de acest gen prezent pe aparatele full-frame)

– Meniul Quick Navi pentru acces rapid la opțiunile de fotografiere

– Cinci butoane personalizabile, cu o gamă largă de funcționalități

– Fisierele RAW au o latitudine de expunere foarte extinsa

Ce nu-mi place:

– Aria mică de acoperire a AF matrice

– Precizia de urmărire AF

– Gama restrânsă de obiective

Obiective

La realizarea acestui fotoreportaj am avut două obiective. Unul de la Sony, 28-75mm f/2.8 SAM (Smooth Autofocus Motor), primit de la reprezentanţă. şi un al doilea, de la Carl Zeiss, oferit de F64, 16-35mm f/2.8.

Primul este o alternativă pe care Sony a creat-o la Carl Zeiss ZA T* 24-75mm f/2.8 SSM, şi bine a făcut. Mai ales că, se pare, având ceva acţiuni la Tamron, n-a fost foarte greu să fabrice un 28-75mm f/2.8 cu acelaşi design optic ca şi Tamron AF 28-75mm f/2.8 SP XR Di LD Aspherical. Dar dincolo de aceste amănunte, trebuie spus că obiectivul e de calitate bună şi se găseşte pe la jumătatea preţului pe care-l are Carl Zeiss ZA T* 24-70mm f/2.8 SSM.

Viteza AF-ului este una bună, iar distorsiunile imaginii se menţin şi ele la nivele chiar satisfăcătoare pentru un zoom standard full frame. Vignetarea este prezentă poate mai mult decât ar trebui atunci când obiectivul este folosit la 28mm, în jur de 2 stopuri, dar de la f/4 este rezolvată mai mult decât rezonabil. Calitatea bokeh-ului este, de asemenea, una acceptabilă.

Sony 28-75mm f/2.8 SAM este o alternativă viabilă, la un preţ mai accesibil, la Zeiss ZA 24-70mm f/2.8. Din punct de vedere tehnic, obiectivul celor de la Sony are slăbiciuni la diafragma minimă şi la cea maximă, în special legat de claritatea din colţurile imaginii.

În primul rând trebuie spus că Zeiss Vario-Sonnar 16-35mm f/2.8 ZA SSM a fost conceput la fabrică din Germania, dar este produs de către Sony Japonia, respectând standardul de calitate Zeiss. Aşa că modul în care este construit obiectivul conferă încredere. Pe lângă aplicabilitatea strict funcţională, mix-ul de metal şi plastic de înaltă calitate, place ochiului.

Unul dintre lucrurile care m-au surprins în mod foarte plăcut la acest obiectiv este viteza AF-ului. Beneficiind de „Super Sonic Motor” (SSM), auto-focusul de la Carl Zeiss n-a dat greş nici măcar într-un cadru dintre cele 1.000 făcute cu el. Şi asta în situaţii de lumină slabă, în biserică, sau în situaţii de pus la ochi şi tras aproape instantaneu.

Distorsiunea de tip butoi (barrel distorsion) este şi ea, inevitabil, prezentă, la 16mm înregistrând valori de ~2.9%. La 21mm, scade la 1.5%, iar la 28mm nu mai există. În schimb, la 35mm, apare cea de tip pernă (pincushion distorsion), dar foarte puţin. În ceea ce priveşte vignetarea la 16mm, nici măcar Zeiss-ul nu reuşeşte să scoată o cifră mai bună decât 2 stopuri. De la 21mm însă, problema nu mai e atât de vizibilă, şi, posibil, deranjantă.

Carl Zeiss Vario-Sonnar 16-35mm f/2.8 ZA SSM este un obiectiv deosebit, cu care practic este greu să dai greş, mai ales din momentul în care i-ai învăţat micile şi puţinele puncte mai puţin puternice. Preţul, destul de mare, este acoperit în mare măsură de performante, iar eu, după câteva ore de fotografiat, nu l-am mai dat jos de pe aparat decât în rare cazuri.







     

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *